Nu nouă , Doamne , nu nouă , ci Numelui Tău dă-m slavă pentru bunătatea Ta , pentru credincioşia Ta !
Despre noi
Suntem o biserică penticostală și avem ca scop să lăudăm și să glorificăm numele lui Dumnezeu. În atingerea acestui scop se implică grupul de copii, de tineri, de bărbați și de surori, iar cu toții împreună alcătuim o familie,
Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, fără greșeală și singura noastră normă în viața de credință.
Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Noi credem că Dumnezeu la început a făcut Cerurile și Pământul.
Noi credem că Dumnezeu a creat Ingerii.
Noi credem că Dumnezeu l-a creat pe om din țărână.
Noi credem că păcatul a intrat în lume datorită neascultării omului de porunca lui Dumnezeu.
Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut și face posibilă mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Noi credem că mântuirea este condiționată de credință, pocăință și nașterea din nou.
Noi credem că avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului Isus Hristos ca Mântuitor.
Noi credem că îndreptățirea credinciosului stă în jertfa Domnului Isus Hristos și se primește prin credință, de la Dumnezeu, odată cu mântuirea.
Noi credem că roada credincioșilor izbăviți de păcat este sfințirea.
Noi credem în relația directă a credinciosului cu Dumnezeu, rugăciunea și postul fiind două dintre cele mai eficiente modalități de apropiere de divinitate.
Noi credem că Botezul în apă, ce se acordă persoanelor care cred și care s-au întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.
Noi credem în instituirea Cinei Domnului pentru biserică. Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a morții Domnului Isus Hristos.
Noi credem că Domnul Isus a instituit actul spălării picioarelor.
Noi credem în făgăduința Botezului cu Duhul Sfânt pentru toți credincioșii.
Noi credem că lucrarea Duhului Sfânt se manifestă în cele nouă daruri.
Noi credem că atât nașterea din nou cât și botezul cu Duhul Sfânt trebuie să fie urmate de roada Duhului Sfânt.
Noi credem în vindecările divine.
Noi credem în existența Bisericii lui Dumnezeu fondată de către Domnul Isus Hristos ca organism unitar și viu.
Noi credem că preoția Vechiului Așezământ a fost înlocuită în Noul Așezământ prin slujbele spirituale rânduite în biserică: apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători.
Noi credem că lucrătorii Evangheliei sunt ordinați în lucrare prin punerea mâinilor și rugăciunea făcută de către slujitorii lui Dumnezeu îndreptățiți să facă acest lucru.
Noi credem că toți membrii Bisericii lui Dumnezeu au îndatoriri și drepturi.
Noi credem că familia prin căsătorie este o instituție divină așezată de Dumnezeu.
Noi credem în rânduiala Bisericii cu privire la binecuvântarea copiilor.
Noi credem că dărnicia este o datorie sfântă pentru fiecare credincios.
Noi credem în datoria credincioșilor de a urmări simplitatea în îmbrăcăminte.
Noi credem că voia lui Dumnezeu este să respectam autoritățile statului.
Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate sau convingere religioasă.
Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos și în evenimentele escatologice care vor urma: răpirea Bisericii, necazul cel mare și arătarea lui Anticrist, venirea Domnului Isus Hristos în slavă, Împărăția lui Dumnezeu pe pământ sau Mileniul, judecata finală a omenirii și înlocuirea ordinii actuale cu un Cer nou și un pământ nou.
Va invitam sa
Cunoasteti comunitatea noastra
Dedu Daniel-diacon-
Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme;lauda Lui va fi totdeauna in gura mea.
Ps.34.1
Luca Aurel -diacon-
Te voi inalta ,Dumnezeule,imparatul meu,si voi binecuvanta Numele Tau in veci de veci.
Ps 145:1
Fr.Dunca Daniel -pastor- responsabil-
Ferice de oricine se teme de Domnul, si umbla pe caile Lui! Caci atunci te bucuri de lucrul mainilor tale, esti fericit, si-ti merge bine.
-
Fr.Dragan Daniel-slujitor prezbiter-
Imi ridic ochii spre munti...De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul vine de la Domnul,care a facut cerurile si Pamantul.
Fr.Chiriac Ionel-slujitor prezbiter-
Iubesc pe Domnul, caci El aude glasul meu, cererile mele.Da El si-a plecat urechea spre mine,de aceea-L voi chema toata viata mea.